Somnul dinspre toamna

Cu toamna fug.
Merg pe urmele tale,
Număr crucile de pe drum.
Ploile plâng mereu pe umărul meu,
Soarele după nori s-a ascuns ca un proscris.

Târăsc râme pe genunchi într-o rugăciune silabisită;
Măceşii zgârie dureri ante-mortem
Şi vântul sugrumă tăcerea porţilor de fier
Într-un zbucium de bocitoare,
Intens şi dintr-odată stingher.

Cu toamna tot mai departe fug
Când visele mi le înstrăinezi în pâclă, în densă uitare confuză...  
-O lume haină licitează în jocuri murdare la roata norocului
Sau pur şi simplu le fură-,
Când ochii se-nchid pentru totdeauna
Şi n-or să mai vegheze în port
Venirea mareei sub luna nebună.